ECHIPA

NOASTRĂ

CONSILIUL DE

ADMINISTRAȚIE

Consiliul de administrație (CA) al Fundației Naționale pentru Tineret (FNT) duce la îndeplinire hotărârile adunării generale și supraveghează buna funcționare a FNT. Primele 3 poziții ale CA (președinte, vicepreședinte și secretar general) formează Biroul Executiv care, în fapt, conduce întreaga activitate a Fundației. Membrii CA sunt delegați de fundații membre ale FNT și aleși de adunarea generală, pentru un mandat de 4 ani (cu posibilitatea reînnoirii). Mandatul actualului consiliu de administrație este valabil până la 31 iulie 2024.

MIHAI VILCEA

PREȘEDINTE

[email protected]

Da, îl cheamă VILCEA, nicidecum VÎLCEA, sau VÂLCEA wink !!!

Mihai este președintele Consiliului de Administrație al FNT din 16.07.2020, fiind mandatat de Fundația Județeană pentru Tineret TIMIȘ.

S-a născut în anul 1987, are un master în Managementul de proces și sistem în organizații educaționale, este inginer licențiat al Facultății de Automatică și Calculatoare (2010) și pedagog licențiat al Facultății de Sociologie și Psihologie – domeniul Științe ale Educației (2012). Deține certificări de și experiență ca: formator (din anul 2008), evaluator ARACIS (din anul 2008) și manager de proiect (din anul 2015).

El a făcut parte din mișcarea studențească vreme de mai mulți ani, începând în 2007 când a devenit președintele Ligii Studenților Facultății de Automatică și Calculatoare din Timișoara (Liga AC). Ulterior a devenit vicepreședinte al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), 5 ani a fost membru în Senatul Universității de Vest din Timișoara ca reprezentant al studenților și 3 ani a fost reprezentant al studenților în Comisia de Asigurare a Calității în Universitatea Politehnică din Timișoara și în Universitatea de Vest din Timișoara, contribuind astfel la elaborarea de politici interne în domeniul asigurării calității.

În anul 2013 a ajuns la conducerea Fundației Județene pentru Tineret TIMIȘ (FITT), unde s-a aflat vreme de 10 ani, până la 1 ianuarie 2023. Mai întâi a fost vicepreședintele acesteia vreme de 4 ani (cu mandat de coordonare a proiectelor de tineret și relațiilor internaționale), apoi, vreme de 6 ani a fost președinte. Toate cele 5 mandate ale sale s-au axat pe dezvoltarea de spații, proiecte & politici de tineret, pe formarea continuă a personalului de tineret și a întregii comunități de practică.



Având în vedere toate cunoștințele, experiența și rezultatele sale acumulate de-a lungul anilor, Mihai este principalul vector de reprezentare al FNT în dialogul cu reprezentanții Comisiei Europene, ai Departamentului de Tineret al Consiliului Europei, ai Reprezentanței Comisiei Europene în România, ai Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați, ai ministerelor & altor instituții de resort, ai ERYICA și TEH și structurilor partenere. De asemenea, el are misiunea de a identifica oportunități de finanțare pentru dezvoltarea spațiilor, personalului de tineret și a activităților din rețeaua FNT și contribuie direct la scrierea proiectelor mari. Tot Mihai coordonează negocierile cu finanțatorii și răspunde de îndeplinirea indicatorilor. Având în vedere că a condus vizite de lucru la toate fundațiile active ale FNT și cunoaște în detaliu infrastructura din rețeaua noastră, el sprijină nemijlocit fundațiile membre, atunci când secretarul general sau membrii Colectivului FNT au nevoie de aportul său. De asemenea, Mihai coordonează direct etapele de incubare a proiectelor și programelor FNT, până când aceste procese sunt pregătite pentru a fi delegate membrilor echipei. Nu în ultimul rând, el coordonează majoritatea acțiunilor FNT de amenajare a spațiilor pentru tineri și de sprijinire a fundațiilor membre în vederea renovării infrastructurii.

OANA ONCIU

VICEPREȘEDINTE

[email protected]

Oana este vicepreședintele Consiliului de Administrație al FNT din 16.07.2020, fiind mandatată de Fundația Județeană pentru Tineret BOTOȘANI.  

S-a născut în 1990, și-a început activitatea ca voluntar în 2008 în cadrul unui ONG din Regatul Marii Britanii ”Agents of Change”, iar proiectele de voluntariat  din ultimii ani și experiența  activă cu copii și tinerii o fac să observe în timp real necesitățile și interesele  acestui  segment, oferindu-i astfel  oportunitatea de a identifica linii reale de acțiune pentru  proiecte viitoare.  

Oana este formator certificat, precum și licențiată, master și doctor în științele educației. Este asistent universitar la Facultatea de Psihologie a Universității A.I. Cuza din Iași,  președinta Centrului Județean de Voluntariat Botoșani  din 2017 și președinta Fundației Județene pentru Tineret Botoșani din iunie 2021.

Oana contribuie la dezvoltarea calității programelor și serviciilor FNT, făcând astfel parte din delegația noastră în dialogurile și evenimentele organizate atât de Comisia Europeană, cât și de Departamentul de Tineret al Consiliului Europei. De asemenea, Oana a fost unul dintre coordonatorii principali ai intervenției FNT la graniță, pentru sprijinirea tinerilor refugiați din Ucraina, coordonând procese de recrutare a personalului, amenajarea de spații și derularea de activități și militând în fața reprezentanților Guvernului pentru măsuri de sprijin adecvate nevoilor de la firul ierbii.

GEORGIANA LICĂ

SECRETAR GENERAL

[email protected]

Georgiana este secretarul general al Consiliului de Administrație al FNT din 2018, fiind mandatată de Fundația pentru Tineret a Municipiului BUCUREȘTI.

S-a născut în anul 1990, este licențiată și master în drept, membru al Colegiului Consilierilor Juridici și deține certificări de formator, mediator, inspector resurse umane și arhivar. Activitatea de reprezentare a început-o în anul 2016, când a fost aleasă în Consiliului de Conducere al Fundației pentru Tineret a Municipiului București, unde a activat până în noiembrie 2022, având 2 mandate ca membru al Consiliului și apoi 1 mandat ca secretar general. În cadrul Fundației Naționale pentru Tineret, Georgiana activează din anul 2017, când a fost numită director, urmând să devină secretar general în mai 2018. De atunci, a efectuat vizite de lucru la toate fundațiile membre ale FNT, cunoscând astfel în detaliu și toată infrastructura din rețeaua noastră. 

Georgiana are un rol esențial în asigurarea dialogului dintre FNT și fundațiile membre și în coordonarea acțiunilor de sprijin asigurat de FNT pentru acestea. De asemenea, ea coordonează organizarea întrunirilor Adunării Generale și ale Consiliului de Administrație și este responsabilă de gestionarea Registrului Unic al Fundațiilor. În ceea ce privește organizarea și funcționarea FNT, Georgiana coordonează încheierea contractelor, gestionează dosarele de angajare și procedurile privind protecția muncii, coordonează și monitorizează respectarea procedurilor de achiziție și execuție financiară, aprobă și efectuează plățile, menține relația cu băncile și cu autoritățile publice specifice. Având în vedere pregătirea și experiența sa,  îndeplinirea tuturor acestor responsabilități, dar și urmare a procesului de coordonare și monitorizare a activității Colectivului FNT (ca membru al Biroului Executiv), Georgiana are toate informațiile și cunoștințele de care este nevoie pentru a coordona, ori de câte ori este necesar, delegația FNT în dialogul cu ministerele și alte autorități naționale de resort. Din acest motiv, în anul 2023 a preluat de la președintele FNT rolul de delegat al FNT în Grupul de Lucru al Departamentului pentru Situații de Urgență ce are ca obiect măsurile de sprijinire a refugiaților Ucraineni.

MIHAELA TĂTARU

Mihaela este membră a Consiliului de Administrație al FNT începând cu data de 28.05.2021, fiind mandatată de Fundația Județeană pentru Tineret PRAHOVA.

S-a născut în 1993, este licențiată în pedagogie și master în consiliere școlară și dezvoltarea carierei. Este consilier de tineret, formator acreditat în domeniul Relații Publice și Comunicare și pasionată de lucrul cu tinerii. A susținut numeroase ateliere și workshop-uri de promovare a cetățeniei active în rândul tinerilor ploieșteni.

Aventura ei în lumea voluntariatului și a implicării civice a început în anul 2013 când a făcut parte din echipa de voluntari a Asociației Studenților Europeni AEGEE Ploiești, unde a fost coordonator resurse umane, iar în perioada 2016-2019 a fost, pe rând, vicepreședinte și președinte al organizației. În anul 2019 a devenit vicepreședinte al Fundației Județene pentru Tineret Prahova, iar din 2021 este președintele acesteia (în paralel, devenind și manager de proiect în cadrul Casei de Cultură Ion Luca Caragiale a Municipiului Ploiești).

Mihaela a coordonat și organizat numeroase proiecte cu și pentru studenți și tineri, atât la nivel local, național cât și internațional.

Una dintre cele mai notabile reușite ale sale o reprezintă câștigarea pentru municipiul Ploiești a titlului de Capitala Tineretului din România pentru anul 2024. FJT Prahova aflată sub conducerea Mihaelei a coordonat procesul de dezvoltare a acestei candidaturi. Astfel, și după câștigarea titlului, Mihaela este managerul proiectului Ploiești Capitala Tineretului din România 2024.

ANDREI SZABO

Andrei este membru al Consiliului de Administrație al FNT începând cu 15.07.2020, fiind mandatat de Fundația Județeană pentru Tineret ALBA.

S-a născut în 1991, a urmat cursurile la Colegiul Național Inochentie Micu Clain Blaj și, în prezent, studiază electronică aplicată în cadrul Universității 1 Decembrie Alba Iulia.

A fost legitimat al clubului sportiv “Mica Romă Blaj”, unde a și obținut medalia de argint la Campionatele Naționale de Juniori ștafetă 4x200m. Treptat, Andrei a continuat activitatea sportivă începând să concureze la probele de semifond (10km-21km), unde a reușit să se claseze pe locurile 5-10 în cadrul competițiilor naționale. 

Din anul 2021, Andrei este vicepreședintele Fundației Județene pentru Tineret Alba și se implică în organizarea de evenimente sportive în Blaj, în special cele ale cluburilor de running & cycling.

BEATRICE RUXANDA

Beatrice este membru al Consiliului de Administrație al FNT din 15.07.2020, fiind mandatată de Fundația Județeană pentru Tineret VÂLCEA.

S-a născut în anul 2000, este licențiată în limbi moderne aplicate (engleză-franceză), după ce a urmat cursurile Universității București și un stagiu în cadrul Universității Aix-Marseille. 

A început activitatea de implicare civică în anul 2016, făcând voluntariat în cadrul organizației More than a S.M.I.L.E. din Râmnicu Vâlcea, unde a participat în diverse proiecte care au vizat, atât copiii din orfelinate cât și comunitățile în care aceștia trăiesc. La începutul anului 2020, a devenit voluntar în cadrul Asociației Studenților din Facultatea din Limbi și Literaturi Străine (ASLS), organizând sesiuni de informare online absolvenților claselor terminale de liceu.  

În prezent, Beatrice este profesor de gimnaziu și formator de limbi străine în cadrul unui centru de pregătire multidisciplinară care vine în sprijinul copiilor și al părinților (Blue Educational Centre).

ANDREI TEODOR COCA

Andrei este membru al Consiliului de Administrație al FNT din 15.07.2020, fiind mandatat de Fundația Județeană pentru Tineret TULCEA.

S-a născut în 1996, este licențiat în muzică, atestat în arta actorului (absolvind un liceu de arte), se pregătește să se licențieze în filosofie, este terapeut într-un centru de diagnostic și terapie pentru copiii cu autism și cu alte tulburări de dezvoltare (Champs in Life) și meditator de pian. 

Activitatea de reprezentare și implicare civică a început-o în anul 2011, când a devenit președintele consiliului elevilor din cadrul liceului. În anul 2017, Andrei a început activitatea în cadrul Organizației Naționale Cercetașii României – Centrul Local Lotus din Tulcea (al cărui management l-a preluat în anul 2018), unde a desfășurat activități de animație socio-educativă. În acelați an a devenit membru al Consiliului de Conducere al Fundației Județene pentru Tineret Tulcea.

COLECTIVUL FNT

Acesta își desfășoară activitatea sub directa coordonare a Biroului Executiv, iar specialiștii din care este format, cooperează cu membrii Biroului Executiv pentru îndeplinirea obiectivelor FNT referitoare la: politici & relația dintre FNT și alte structuri (publice sau private); formarea continuă a personalului de tineret și dezvoltarea de programe & activități; dezvoltarea infrastructurii de tineret; asigurarea fluxului de informații și a comunicării publice etc. Colectivul FNT este format din personal contractual, angajat pe perioadă determinată de durata diferitelor proiecte în care se implică.

YOLANDA FLORESCU

SPECIALIST ÎN ACTIVITATEA DE LOBBY

[email protected]

Este licențiată și master în drept și manager de proiect certificat. În trecut, a fost cadru didactic universitar – specializarea Drept Administrativ și cercetător juridic. Activitatea Yolandei în domeniul TINERETULUI a început în anul 2010 în Danemarca, de la firul ierbii, unde a desfășurat activități și furnizat servicii tinerilor cu nevoi speciale și tinerilor aflați în situații de risc.  A continuat prin a fi cadru didactic (tutore) în cadrul unui program de învățământ dual în domeniul pedagogiei și învățării non‑formale, dezvoltare rurală sustenabilă și protecția drepturilor omului. Apoi, în România a devenit consilier personal pe probleme juridice & director de cabinet al secretarului de stat în domeniul tineretului din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului (MTS), iar din ianuarie 2017 face parte din echipa Fundației Județene pentru Tineret Timiș, coordonând inițial departamentul de programe și activități, ulterior dezvoltând componenta de politici de tineret a Fundației. De asemenea, Yolanda a mai cooperat cu diferite organisme interesate de sprijin, analize și propuneri în domeniile tineretului și voluntariatului. Mai multe detalii puteți afla parcurgând profilul său profesional.

Iată câteva dintre activitățile & responsabilitățile sale principale în cadrul FNT:

  • monitorizarea procesului de elaborare a legislației și politicilor publice pentru tineret din România, Uniunea Europeană și Consiliul Europei;
  • desfășurarea de activități de informare, documentare, cercetare și analiză a situației tineretului din România, Uniunea Europeană și țările membre ale Consiliului Europei;
  • stabilirea, menținerea și dezvoltarea relației cu liderii politici, parlamentari, experți/ consilieri parlamentari, oficiali aleși și numiți din administrația publică centrală;
  • planificarea și implementarea campaniilor de advocacy;
  • planificarea, moderarea și organizarea de consultări și dezbateri publice;
  • redactarea de documente de poziție, amendamente legislative, analize legislative, rapoarte, fișe sintetice ale proiectelor și propunerilor legislative, scrisori, articole și comentarii.

CARMEN MARCU

MANAGER ÎMBUNĂTĂȚIRE PROCES

[email protected]

Carmen este licențiată în psihologie și master în comunicare  resurse umane. Din 2010 este formator de formatori certificat. Are o experiență impresionantă în domeniile tineretului și voluntariatului, cu peste 20 de ani de activitate în derularea de sesiuni de formare în România și dincolo de granițele ei. Pasiunea ei pentru învățarea non-formală este strâns legată de Asociația A.R.T. Fusion, pe care a fondat-o și al cărei președinte este din anul 2005, an în care Carmen a și dezvoltat în România metoda „teatru forum”. Peste 8 ani a fost directorul de comunicare al Pro Vobis, apoi vicepreședinte al Federației VOLUM, consilier de secretar de stat în domeniul tineretului la Ministerul Tineretului și Sportului, cadru didactic asociat la Universitatea de Vest din Timișoara, membru al Rețelei de formatori PROEDUS – Centrul de proiecte educaționale și sportive al Primăriei Municipiul București și membru în boardul Asociației Young Initiative. Din ianuarie 2012 face parte din echipa de formatori ai Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) care administrează, în România, programele Comisiei Europene, Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate. Mai multe detalii puteți afla parcurgând profilul său profesional.

Iată câteva dintre activitățile & responsabilitățile sale principale în cadrul FNT:

  • coordonarea dezvoltării de planuri de acțiune pentru intervențiile FNT din teritoriu și coordonarea procesului de recrutare a personalului de tineret al FNT, din teritoriu;
  • sprijinirea personalului de tineret și, deci, dezvoltarea metodelor de desfășurare a activităților și furnizare a serviciilor, facilităţi şi sisteme pentru planificarea, estimarea, măsurarea şi programarea sarcinilor de lucru, precum și pentru raportarea și evaluarea îndeplinirii acestora; sprijinirea și a coordonatorul de voluntari;
  • dezvoltarea de ghiduri și proceduri pentru asigurarea calității serviciilor pentru tinerii beneficiari; monitorizarea și asigurarea de sprijin pentru respectarea standardelor stabilite;
  • monitorizarea relațiilor de lucru în echipă și dezvoltarea de proceduri de orientare a personalului de tineret din teritoriu, pentru introducerea standardelor/ schimbărilor menite să asigure calitatea activităților și serviciilor.

DIANA BALAN

MANAGER FINANCIAR

[email protected]

Diana este licențiată în marketing (după ce a urmat cursurile Univerității de Vest din Timișoara și un stagiu în cadrul Université d’Angers, Franța). Totodată, este master în auditul și managementul financiar al fondurilor europene și doctorand al Școlii Doctorale de Economie și de Administrare a Afacerilor. 

Diana este originară din Republica Moldova, iar povestea sa în domeniul voluntariatului debutează acolo, unde a fost: președinte al Senatului Liceului Teoretic „Gaudeamus”, cercetaș în cadrul Asociației Naționale a Scouților din Moldova, secretar la JCI Chișinău, membru al Consiliului Local al Copiilor şi Tinerilor și al Ligii Tineretului din Republica Moldova. Odată ajunsă la studii în Timișoara, a devenit coordonator al Departamentului de Relații Publice din cadrul Organizației Studenților Basarabeni din Timișoara (OSB Timișoara), membru al Comisiei de Relații Publice din cadrul Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), iar la începutul anului 2021 a devenit membru al echipei Fundației Județene petru Tineret Timiș (unde activează și în continuare). În anul 2022, Diana s-a alăturat și echipei FNT.

Iată câteva dintre activitățile & responsabilitățile sale principale în cadrul FNT:

  • organizează activitatea financiară;
  • organizează și asigură reflectarea realizărilor și rezultatelor economice pe baza întocmirii situațiilor finaniciare;
  • întocmește lucrările de închidere a bugetelor de venituri și cheltuieli și calculează principalii indicatori economico-financiari: bilanțul, contul de profit și pierdere, situația fluxurilor etc. și menține comunicarea cu prestatorul de servicii de expertiză contabilă;
  • menține legătura cu finanțatorii, în domeniul de expertiză.

ANDREI ROȘU

ADMINISTRATOR

[email protected]

Este tehnician electrotehnist certificat, cu experiență în administrarea de spații și organizarea de evenimente. Activitatea sa de implicare civică a început în anul 2018, ca voluntar în cadrul Asociației DOWN București (pentru organizarea de evenimente), în cadrul Asociației pentru tineret SAKURA (activitățile curente ale organizației, în special componenta de mobilități internaționale și lucrul cu voluntari internaționali în cadrul programului ESC – Corpul European de Solidaritate) și în cadrul Fundației pentru Tineret a Municipiului București (sprijin logistic pentru organizarea de evenimente, coordonarea activității voluntarilor, promovarea online & offline a activităților). Andrei a fost voluntar al FNT începând anul 2020, oferind sprijin logistic și în organizarea de evenimente. În anul 2022 s-a alăturat Colectivului FNT. Andrei a coordonat lucrări de amenajare a Centrului de Tineret FNT din București, a Centrului de Tineret Târgu Jiu și a spațiilor în Casa Tineretului Râmnicu Vâlcea. Având în vedere experiența sa, precum și faptul că a vizitat în detaliu toată infrastructura din rețeaua FNT, Andrei are un rol important nu doar în derularea activităților FNT, ci și în demersurile FNT de dotare și dezvoltare a spațiilor din rețeaua noastră.

Iată câteva dintre activitățile & responsabilitățile sale principale în cadrul FNT:

  • gestionarea infrastructurii fizice a Centrului de Tineret FNT din București, îngrijirea și menținerea unui spațiu primitor și sigur pentru tineri (ex.: pregătirea sălilor pentru activitățile cu și pentru tineri, asigurarea necesarului logistic pentru desfășurarea activităților de/pentru tineret, gestionarea rezervărilor de spații din partea ONG-urilor partenere, asigurarea suportului și logistica necesară pentru evenimentele găzduite în cadrul centrului);
  • coordonarea logistică a fluxului de dotări la nivelul rețelei noastre (comunicarea cu furnizorii, donatorii, cu personalul de tineret din teritoriu și cu fundațiile membre);
  • coordonarea logistică a organizării evenimentelor FNT (servicii de cazare, masă, transport etc.);
  • coordonarea de lucrări de amenajare a spațiilor pentru tineret în rețeaua FNT;
  • asigurarea de sprijin în dezvoltarea de activități de tineret (activități de coeziune socială, petrecere a timpului liber sau educaționale).

PERSONALUL DE TINERET AL FNT, DIN TERITORIU

Personalul nostru de tineret din teritoriu este contractual, angajat pe perioadă determinată de proiectele atrase și implementate de FNT. Rolul membrilor acestuia este de a furniza servicii și de a derula activități pentru tineret (de informare, consiliere, educație non-formală, recreative, vocaționale etc.). Astfel, aceștia susțin implementarea programelor naționale ale FNT la nivel local, în centre, cluburi, case ale tineretului și baze de agrement din rețeaua FNT, precum și în județe în care FNT urmărește sprijinirea dezvoltării mișcării asociative de tineret. În cele mai multe județe, activitățile se derulează în parteneriat cu fundațiile noastre membre. Personalul de tineret al FNT, din teritoriu, este format din membrii ai comunităților respective (adică sunt localnici). Aceștia beneficiază de formare inițială, de formare continuă și de coordonare din partea Colectivului FNT. Un avantaj al acestui proces îl reprezintă, pe de o parte, dezvoltarea la nivel local de personal de tineret calificat și, pe de altă parte, dezvoltarea de potențiali viitori angajați ai fundațiilor noastre membre, care să fie deja integrați în cultura organizațională a fundației respective.

ANASTASIIA KAMENIEVA

AGENT DE INFORMARE

(CENTRUL DE TINERET FNT – BUCUREȘTI)

[email protected]

S-a mutat acum șapte ani în România și se pregătește să finalizeze studiile Colegiului Național Mihai Viteazul din București. Odată ajuns valul de refugiați în București, Anastasiia a lucrat ca traducător timp de jumătate de an în cadrul Asociației Moașelor Independente, unde a avut grijă și de copiii refugiaților din Ucraina. Apoi, a devenit parte a personalului nostru de tineret.

Iată câteva dintre activitățile & responsabilitățile sale principale în cadrul Centrului de Tineret FNT din București:

  • derularea cursurilor de limba română pentru refugiați ucraineni;
  • elaborarea de planificări și materiale necesare desfășurării activităților comune cu tinerii din comunitatea română și cea ucraineană stabilită în București;  
  • contribuirea la colectarea nevoilor tinerilor români și ucraineni; 
  • facilitarea procesului de integrare în societate a tinerilor și contribuirea la realizarea și facilitarea planurilor lor de dezvoltare;  
  • crearea unui program de activități permanente pentru tineri, pe baza nevoilor colectate și susținerea & facilitarea acestor activități;
  • realizarea de evaluări și raportări în urma activității de tineret desfășurate; 
  • participarea la sesiunile de training interne şi la întâlnirile periodice cu echipa;
  • îngrijirea și menținerea unui spațiu primitor și sigur pentru tineri.

NIKITA SHCHERBAKOV

AGENT DE INFORMARE

(CENTRUL DE TINERET FNT – BUCUREȘTI)

[email protected]

A locuit în Ucraina, orașul Mykolaiv și, din anul 2022, împreună cu familia sa, locuiește în București. Are experiență de lucrător social și, dorind să ajute tinerii ucraineni să se apropie de România și să le ofere posibilitatea de a-și face noi prieteni, de a comunica, de a învăța ceva nou, în 2022 a devenit parte a personalului nostru de tineret.

Iată câteva dintre activitățile & responsabilitățile sale principale în cadrul Centrului de Tineret FNT din București:

  • derularea activităților educaționale și a celor vocaționale (ex.: lecții de gătit);
  • elaborarea de planificări și materiale necesare desfășurării activităților comune cu tinerii din comunitatea română și cea ucraineană stabilită în București;  
  • contribuirea la colectarea nevoilor tinerilor români și ucraineni; 
  • facilitarea procesului de integrare în societate a tinerilor și contribuirea la realizarea și facilitarea planurilor de dezvoltare a tinerilor;  
  • crearea unui program de activități permanente pentru tineri, pe baza nevoilor colectate și susținerea & facilitarea acestor activități;
  • realizarea de evaluări și raportări în urma activității de tineret desfășurate; 
  • participarea la sesiunile de training interne şi la întâlnirile periodice cu echipa;
  • îngrijirea și menținerea unui spațiu primitor și sigur pentru tineri.

BOGDAN POP

CONSILIER PENTRU TINERET

(CASA TINERETULUI ORADEA)

[email protected]

Licențiat în matematică, Bogdan s-a implicat civic încă din anul 2017, când 2017 devenea voluntar al Asociației DEIS din Baia-Mare, unde a petrecut mai bine de 2 ani și unde a avut oportunitatea de a deveni lucrător de tineret certificat. Dintre proiectele la care a participat enumerăm: Sounds like Summer, Open Mic, Ducem muzica în stradă și Street Delivery. Apoi, a devenit membru al Ligii Studenților Pintea Viteazul pentru alți 2 ani (responsabil de organizarea & scrierea de proiecte), în paralel fiind și voluntar al Asociației Zece Muze. La începutul anului 2023 a devenit și parte a personalului nostru de tineret din teritoriu, cu scopul de a desfășura activități realizate în cooperarea dintre FNT și Fundația Română pentru Tineret Bihor.

Iată câteva dintre activitățile & responsabilitățile sale principale în cadrul Casei Tineretului Oradea:

  • derularea activităților educaționale și a celor vocaționale;
  • elaborarea de planificări și materiale necesare desfășurării activităților comune cu tinerii din comunitatea română și cea ucraineană stabilită în Oradea;  
  • contribuirea la colectarea nevoilor tinerilor români și ucraineni; 
  • facilitarea procesului de integrare în societate a tinerilor și contribuirea la realizarea și facilitarea planurilor de dezvoltare a tinerilor;  
  • crearea unui program de activități permanente pentru tineri, pe baza nevoilor colectate și susținerea & facilitarea acestor activități;
  • implementarea și adaptarea activităților dedicate comunităților din județul Bihor (zone rurale și orașe mici);
  • realizarea de evaluări și raportări în urma activității de tineret desfășurate; 
  • participarea la sesiunile de training interne şi la întâlnirile periodice cu echipa;
  • îngrijirea și menținerea unui spațiu primitor și sigur pentru tineri.

DOINA FÎNTÎNARIU

PSIHOLOG

(SUCEAVA YOUTH CENTRE, by FNT)

[email protected]

Cu o experiență impresionantă de peste 25 ani în lucrul cu trauma sau situațiile de criză/abuz atât cu copiii cât și cu adulții, Doina este psiholog clinician specialist care, de peste 20 de ani lucrează cu tinerii ca formator, coach și profesor, de-a lungul vremii predând diferite discipline, dintre care amintim: Sociologia devianţei, Psihologia vârstelor, Managementul şi Evaluarea Programelor de asistenţă Socială etc. În prezent, dezvoltă Clubul de Inteligență Emoțională, din cadrul Colegiului Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, unde activează ca profesor din anul 2008 pentru disciplinele socio-umane (psihologie, sociologie, dezvoltare civică, studii sociale). De asemenea a introdus în curricula școlii disciplinele opționale de psihologie aplicată, dezvoltare emoțională, neuroștiințe, tinerii răspunzând cu un interes deosebit. Din anul 2012 s-a alăturat Organizației Salvați Copiii Suceava, în cadrul căreia este responsabilă de evaluarea clinică şi de intervenţia terapeutică pentru copii și adulți (abuz și traumă, anxietate, depresie, comportament agresiv, ADHD) și unde desfășoară ateliere cu specialiști, părinți și copii pe problematica sănătății mintale. De la începerea războiului, s-a implicat activ în acordarea de sprijin și asistență psihologică refugiaților (consiliere individuală/ de grup; sesiuni grupuri de suport pentru mame și copii refugiați din Ucraina, inclusiv GBV (Gender Based Violence; psihoeducație etc.). De la începutul anului 2023 face parte și din personalul nostru de tineret din teritoriu.

Iată câteva dintre activitățile & responsabilitățile sale principale în cadrul Suceava Youth Centre FNT:

  • stabilirea programului săptămânal de intervenție (de socializare, de integrare socială și de activități educaționale); 
  • asigurarea de consiliere specializată (de grup sau individuală) pentru tinerii ucraineni; 
  • realizarea planurilor individuale pentru fiecare beneficiar și înregistrarea evoluției acestuia; 
  • facilitarea punerii în practică a planului de dezvoltare a tinerilor; 
  • aplicarea de teste psihologice, colectarea și interpretarea datelor psihologice;
  • oferirea de asistență psihologică prin tehnici de terapie suportivă; 
  • implementarea de activități educaționale pe subiecte din domeniu (axate pe Mental Health).

ELENA TOVARNITSKI

FORMATOR DE LIMBI STRĂINE

(SUCEAVA YOUTH CENTRE, by FNT)

[email protected]

De origine, ucraineană, până a ajunge în Suceava, Elena a lucrat timp de 13 ani în sfera pedagogică (9 ani ca educatoare și 4 ani ca director adjunct). După ce a făcut parte din echipa Fundației Județene pentru Tineret Suceava (FJT) într-un proiect derulat în centrul de tineret local deschis de FJT cu finanțare atrasă & contractată de FNT și acordată mai departe fundației noastre membre, în anul 2022 (când centrul de tineret local al FJT și-a lărgit spectrul de activități), Elena s-a alăturat personalului de tineret FNT, din teritoriu, pentru a continua activitățile de sprijinire a tinerilor ucraineni în Suceava Youth Centre – un alt spațiu, deschis ulterior de FNT, însă dedicat exclusiv acestei cauze.

În prezent, ea predă lecții de limba română în centrul nostru. Ea a dezvoltat de la zero un curs întreg dedicat tinerilor refugiați, menit să le faciliteze și să accelereze integrarea acestora în noua comunitate. Vorbind cu aceștia, apreciind cerințele și nevoile lor, în afara de cursuri de limba română Elena organizează și alte activități: cursuri de limba engleză, dar și sesiuni de stretching și aerobică.

Iată câteva dintre activitățile & responsabilitățile sale principale în cadrul Suceava Youth Centre FNT:

  • predarea limbii române și/sau engleză (pentru cursuri individuale şi/sau de grup); 
  • practicarea unor tehnici moderne de învăţare rapidă a unei limbi străine cel puţin la nivel conversaţional; 
  • adaptarea tehnicilor de predare la nevoia, disponibiltatea şi ritmul de asmiliare a noilor cunoştinţe de către cursanţi; 
  • propunerea de noi tehnici de predare; 
  • organizarea fişelor de lucru, a programelor de curs şi a cluburilor de conversaţie adaptate la nevoile cursanţilor; 
  • organizarea şi facilitarea orelor de curs şi a cluburilor de conversaţie potrivit planificării propuse; 
  • corectarea fişelor de lucru, a testelor şi a caietelor de notiţe / activităţi ale cursanţilor; 
  • evaluarea periodică a cursanţilor şi oferirea unui feedback constructiv; 
  • participarea la sesiunile de training interne şi la întâlnirile periodice cu echipa. 
  • îngrijirea și menținerea unui spațiu primitor și sigur pentru tineri.

      IURIE SOPONARIU

      CONSILIER PENTRU TINERET

      (SUCEAVA YOUTH CENTRE, by FNT)

      [email protected]

      Iurie trăia în Ucraina și, odată ajuns în România, a dorit să se implice în sprijinirea refugiaților veniți din țara sa. Astfel, după ce a făcut parte din echipa Fundației Județene pentru Tineret Suceava (FJT) într-un proiect derulat în centrul de tineret local deschis de FJT cu finanțare atrasă & contractată de FNT și acordată mai departe fundației noastre membre, în anul 2022 (când centrul de tineret local al FJT și-a lărgit spectrul de activități), Iurie s-a alăturat personalului de tineret FNT, din teritoriu, pentru a continua activitățile de sprijinire a tinerilor ucraineni în Suceava Youth Centre – un alt spațiu, deschis ulterior de FNT, însă dedicat exclusiv acestei cauze. Așadar, omul care își are ca cel mai bun prieten sportul, organizează desfășurarea sporturilor de echipă (fotbal, voley, tenis etc). 

      Iată câteva dintre activitățile & responsabilitățile sale principale în cadrul Suceava Youth Centre FNT:

      • derularea activităților educaționale și a celor sportive;
      • elaborarea de planificări și materiale necesare desfășurării activităților comune cu tinerii din comunitatea română și cea ucraineană stabilită în București;  
      • contribuirea la colectarea nevoilor tinerilor români și ucraineni; 
      • facilitarea procesului de integrare în societate a tinerilor și contribuirea la realizarea și facilitarea planurilor de dezvoltare a tinerilor;  
      • crearea unui program de activități permanente pentru tineri, pe baza nevoilor colectate și susținerea & facilitarea acestor activități;
      • implementarea și adaptarea activităților dedicate comunităților din județul Suceava (zone rurale și orașe mici);
      • realizarea de evaluări și raportări în urma activității de tineret desfășurate; 
      • participarea la sesiunile de training interne şi la întâlnirile periodice cu echipa;
      • îngrijirea și menținerea unui spațiu primitor și sigur pentru tineri.

      YEVA LUNHU

      AGENT DE INFORMARE

      (CASA TINERETULUI TULCEA)

      [email protected]

      Cel mai tânăr membru al echipei de la Tulcea și cea care dă glas vocii tinerilor ucraineni, este Yeva – principalul translator al centrului, care desfășoară activități educaționale și organizează activitățile culturale, promovând intens oportunitățile pentru tineri. Ea a studiat la Universitatea Națională de Tehnologie din Odesa și, după ce a făcut parte din echipa Fundației Județene pentru Tineret Tulcea, în anul 2022 s-a alăturat personalului de tineret FNT, din teritoriu, cu scopul de a desfășura activități realizate în cooperarea dintre FNT și Fundația Județeană pentru Tineret Tulcea.

      Iată câteva dintre activitățile & responsabilitățile sale principale în cadrul Casei Tineretului Tulcea:

      • derularea activităților educaționale;
      • elaborarea de planificări și materiale necesare desfășurării activităților comune cu tinerii din comunitatea română și cea ucraineană stabilită în București;  
      • contribuirea la colectarea nevoilor tinerilor români și ucraineni; 
      • facilitarea procesului de integrare în societate a tinerilor și contribuirea la realizarea și facilitarea planurilor de dezvoltare a tinerilor;  
      • crearea unui program de activități permanente pentru tineri, pe baza nevoilor colectate și susținerea & facilitarea acestor activități;
      • implementarea și adaptarea activităților dedicate comunităților din județul Tulcea (zone rurale și orașe mici);
      • realizarea de evaluări și raportări în urma activității de tineret desfășurate; 
      • participarea la sesiunile de training interne şi la întâlnirile periodice cu echipa;
      • îngrijirea și menținerea unui spațiu primitor și sigur pentru tineri.

      SILVIA MĂRIEI

      CONSILIER PENTRU TINERET

      (CASA TINERETULUI TULCEA)

      [email protected]

      Licențiată în biologie și licențiată în ecologie sistemică și conservare, Silvia a început activitatea de tineret în anul 2015, când a devenit secretarul general al Organizației Studenților pentru Natură. Pasionată atât de protecția mediului, cât și a oamenilor, s-a implicat în activitățile de sprijin umanitar. Astfel, după ce a făcut parte din echipa Fundației Județene pentru Tineret Tulcea, în anul 2022 s-a alăturat personalului de tineret FNT, din teritoriu, cu scopul de a desfășura activități realizate în cooperarea dintre FNT și Fundația Județeană pentru Tineret Tulcea.

      Iată câteva dintre activitățile & responsabilitățile sale principale în cadrul Casei Tineretului Tulcea:

      • derularea activităților educaționale;
      • elaborarea de planificări și materiale necesare desfășurării activităților comune cu tinerii din comunitatea română și cea ucraineană stabilită în București;  
      • contribuirea la colectarea nevoilor tinerilor români și ucraineni; 
      • facilitarea procesului de integrare în societate a tinerilor și contribuirea la realizarea și facilitarea planurilor de dezvoltare a tinerilor;  
      • crearea unui program de activități permanente pentru tineri, pe baza nevoilor colectate și susținerea & facilitarea acestor activități;
      • implementarea și adaptarea activităților dedicate comunităților din județul Tulcea (zone rurale și orașe mici);
      • realizarea de evaluări și raportări în urma activității de tineret desfășurate; 
      • participarea la sesiunile de training interne şi la întâlnirile periodice cu echipa;
      • îngrijirea și menținerea unui spațiu primitor și sigur pentru tineri.

      ÎMPREUNĂ PENTRU TINERI