Luna iulie aduce în întâmpinare 3 traininguri importante la Sibiu pentru persoanele interesate de domeniu de tineret. Aceste sesiuni de formare fac parte din proiectul „Cooperare și dezvoltare pentru o comunitate durabilă”, fiind vizate persoanele ce vor să își dezvolte cunoștințele și competențele.

 

Se vor face 3 traininguri importante, în perioada 1-3 iulie, 12-14 iulie și 17-19 iulie, 2 dintre aceste zile fiind dedicate sesiunilor față în față și o zi de practică a celor învățate, pe baza unei teme propusă de către facilitator. Intervalul orar este între 10:00 și 16:30 cu 2 pauze de cafea și o pauză de masă pe zi, asigurate de către organizator.

 

În cadrul cursului de formare se vor aborda 3 teme principale.

 

Prima tematică este „Politici europene de tineret”, în cadrul căreia participanții vor învață despre ce reprezintă politicile europene de tineret, modul în carele pot aplica la nivel local sau cum ar putea fi utilizate acestea.

 

A doua tematică este despre „Planificarea strategică în domeniul de tineret”, unde accentul va cădea pe importanța existenței unei strategii la nivelul unei instituții.

 

Ultima tematică va fi legată de „Participarea tinerilor și dezvoltare comunitară”, aceasta fiind bazat pe înțelegerea participării tinerilor în procesele decizionale, forme de participare a tinerilor în viața comunității, cum pot autoritățile si ONG-urile să stimuleze participarea tinerilor.

 

La finalul acestor sesiuni de formare, fiecare participant va primi o diplomă care va atesta cunoștințele dobândite. Un aspect important de menționat este că aceste cursuri sunt gratuite, iar înscrierea la acestea se face prin completarea formularului de înscriere: https://forms.office.com/pages/responsepage.aspx?id=-SYFZ-e1L0akKckdXioUxgOnvxl9lVdPgQKYWYQ3mzpUMzFNSUJKRVZRV0JXWDRNODlOV0ZJNFg3TS4u&fbclid=IwAR2D-_njoN1dsdkZuffT-eEoAbLO1ObFkPuf5qUhUX3fhXniic9dEQcT8So

 

Cursurile sunt gratuite și fac parte din proiectul „Cooperare și dezvoltare pentru o comunitate durabilă”, cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, cod proiect 151285, implementat de către Fundația Națională pentru Tineret și Fundația Județeană pentru Tineret Timiș.